Vinovații fără vină cer să se facă…

Lumină…

Căutatul de vinovați e una dintre cele mai subtile forme de auto-sabotaj relațional.

Pentru că, de fapt, nu cauți un vinovat, ci o modalitate de a-ți regla anxietatea. E o formă de control.

E felul în care mintea zice: „Dacă știu cine a greșit, o să pot repara.”

Numai că nu repari nimic. Doar creezi distanță.

La celălalt capăt al unui deget arătat cu titlu acuzator se află rareori înțelegere și acceptare.

Se află mecanisme defensive și emoții rănite. Când acuzi, celălalt nu te mai aude. Se apără. Și din acel moment, conversația nu mai e despre apropiere, ci despre supraviețuire. Supraviețuirea propriului ego și al identității personale.

În cuplu, în prietenii, în echipe, mecanismul e același: focusul se mută de la „cum putem înțelege și ajusta dinamica” la „cine a stricat dinamica”.

Iar în acel moment, totul devine luptă, nu dialog.

Când căutăm soluții, ne uităm la relație ca la un sistem viu, care poate fi reglat, crescut, vindecat.

Când căutăm vinovați, ne uităm la relație ca la un proces juridic: cine pierde, cine câștigă.

Și totuși, niciuna dintre variante nu aduce liniște, dar doar una aduce claritate. Soluțiile cer curaj și vulnerabilitate. Vinovăția cere doar orgoliu și rușine.

E mult mai ușor și simplu să spui „tu ești de vină”. E ceva mai greu să spui „hai să vedem ce am făcut amândoi și ce putem face diferit”.

Maturitatea relațională începe cu orientarea către soluții, nu cu o anchetă de-a lungul a cinci ani cu zece capete de acuzare.

Schimbarea vine atunci când în loc să mai cauți vinovați, cauți sens.

Până la urmă, nu ești procuror. Nu?

Ești om. Într-o relație, de orice fel.

Business. Personală. Doesn't matter.

Meriți mai mult.

Atât tu cât și celălalt.

Majoritatea culturilor organizaționale vorbesc de feedback ca fiind baza schimbării reale.

Eu cred mai mult în feedforward.

Ce-i aia?

Atunci când te concentrezi pe soluții, și nu pe critica acțiunilor trecute.

Dă rezultate mai bune, părerea mea.