Apartenența nu e gălăgioasă

Am ascultat din nou Sometimes, I Swear de la The Vaccines. E genul de piesă care nu urlă, dar apasă fix pe nervul omului care a fost mereu puțin în afara cercului.

N-am fost niciodată „the popular kid”. În gimnaziu eram ciudatul din colț. În liceu, gașca de metaliști mă botezase Lucifer. Nu pentru că eram malefic, ci pentru că aveam o față care, cică, „inspira teamă și respect”.

În realitate, doar nu știam să zâmbesc cum trebuie în poze.

Oricum, a fost primul loc unde m-am simțit aproape de apartenență, dar nici atunci nu era complet. Eram acolo, dar pe margine.

Apoi au venit facultatea, joburile, cercurile de oameni. De fiecare dată, același sentiment difuz. Nu eram exclus, dar nici cu adevărat inclus. O absență care nu se vede, dar se simte. Ca un spațiu gol între tine și restul pe care nu știi cu ce să îl umpli.

Am învățat, cu timpul, că nu trebuie să transform locuri care nu mi se potrivesc în acasă. Că nu e nevoie să dau din coate, să-mi reduc colțurile sau să devin mai ușor de digerat. Că nu e nevoie să hrănesc plante artificiale cu apă.

La treizeci de ani, pentru mine, nu mai e despre a te strecura undeva ca să aparții. E despre a simți când un mediu te primește fără instrucțiuni de utilizare. Când nu trebuie să explici de ce ești... Tu.

Apartenența adevărată nu e gălăgioasă. Nu vine nici cu artificii și nici cu vreun soi de covor roșu. Vine cu liniștea simplă în care nu mai simți nevoia să demonstrezi că meriți să fii acolo.

Așa că, dacă nu îți e bine, schimbă jobul. Schimbă cercurile sociale. Schimbă orașul. Schimbă țara. Schimbă traiectoria profesională. Schimbă-te tu. Fii adaptabil față de propriile tale nevoi. Evident, și ale celorlalți, dar nu ca să încapi mai bine într-o cutie, ci ca să te găsești și regăsești cu adevărat. Atât de unul singur cât și prin ceilalți și, implicit, prin și în mediul tău înconjurător.

Știu că există dependențe. Familie. Copii. Relații. Oameni de care trebuie să avem grijă, dar tu ești la fel de important.

Știi, e vorba aia, că ce-ți dorești e on the other side of fear?

It’s true.

Don't be the change you want to see in the world.

Be the change you want to see within yourself, first.