Ho-ho-ho Anxiety!
Anxietatea de sărbători e genul acela de invitat care nu apare în pozele de pe Instagram, dar stă liniștit pe canapea, mănâncă din cozonac și îți șoptește în cap: „Ar trebui să fii mai fericit de atât”.
Ca om funcțional care a supraviețuit mai multor Crăciunuri cu familie extinsă, pot să spun asta clar: anxietatea de sărbători nu înseamnă că e ceva „în neregulă” cu tine. Înseamnă că ești viu, conectat și prins într-un context emoțional suprasaturat.
Sărbătorile vin cu o presiune aparte. Nu doar că trebuie să fim bine, trebuie să fim bine la timp. Fericiți, recunoscători, calmi, generoși, zen. Toate simultan. Dacă nu ne iese, apare vinovăția. Dacă apare vinovăția, apare anxietatea. Dacă apare anxietatea, ne întrebăm de ce nu putem fi „normali”. Spoiler: pentru că „normalul” de sărbători este o fantezie de marketing.
Din punct de vedere psihologic, sărbătorile sunt un amplificator emoțional. Tot ce există deja în noi se dă mai tare. Bucuria se simte mai intens, dar și tristețea. Dorul. Golul. Relațiile tensionate. Absențele. Pierderile. Așteptările nespuse. Toate ies la suprafață în timp ce cineva întreabă dacă mai vrei sarmale.
Anxietatea apare adesea dintr-un conflict intern simplu: ce simt versus ce cred că ar trebui să simt. Mintea spune „ar trebui să fii fericit”, corpul spune „sunt obosit”, iar între ele se naște neliniștea. Nu pentru că una dintre părți greșește, ci pentru că nu se ascultă.
Mai e și partea relațională. Sărbătorile ne pun înapoi în roluri vechi. Copilul cuminte. Cel responsabil. Cel care nu face valuri. Cel care explică de ce nu are partener sau de ce are unul „nepotrivit”. Psihicul nu uită. Corpul ține minte. Așa că nu e de mirare că înainte de masa de Crăciun simți un nod în stomac fără să știi exact de ce.
Și apoi mai este anxietatea performativă. Cadouri potrivite. Reacții potrivite. Emoții potrivite. Parcă totul e un mic examen existențial. Dacă îți bate inima mai tare, dacă simți iritare, dacă vrei să te retragi, imediat apare gândul: „Ce e în neregulă cu mine?”. Răspunsul scurt: nimic. Răspunsul lung: sistemul tău nervos face exact ce știe mai bine, încearcă să te protejeze într-un context perceput ca intens.
Partea mișto este că anxietatea nu cere să fie eliminată. Cere să fie observată. Ținută. Conținută. Ca un copil suprastimulat după prea mult zahăr și prea multe colinde. Nu îl dai afară din casă. Îl iei de mână și îi spui: „Văd că e mult. Sunt aici”.
Dacă e să luăm ceva cu noi din perspectiva psihologică, ar fi asta: sărbătorile nu sunt un test al fericirii tale. Sunt doar un moment din an în care contrastele devin mai vizibile. Poți fi recunoscător și trist în același timp. Poți iubi familia și totuși să ai nevoie de pauză. Poți zâmbi în poze și să ai un univers interior complicat. Toate pot coexista fără să se anuleze.
Așa că, dacă simți anxietate de sărbători, nu te grăbi să o repari. Nu o patologiza. Nu o îmbrăca în rușine. Observ-o. Respiră. Mănâncă ceva. Ieși puțin la aer. Fă loc și pentru tine, nu doar pentru tradiții.
Faza tare e că, de multe ori, anxietatea se mai domolește exact în momentul în care nu mai încercăm să fim „cum trebuie”. Când ne permitem să fim cum suntem. Cu emoții amestecate. Cu limite. Cu pauze. Cu umanitate.
Și, dacă nimic din toate astea nu funcționează, e perfect acceptabil să dai vina pe Mercur retrograd, pe oboseala acumulată sau pe faptul că e decembrie. Uneori, asta e tot ce avem nevoie ca să mai slăbim puțin presiunea.
Sărbători cu blândețe.
Și cu mai puține „ar trebui”.
